Dinamicile speciilor de ierbivore joacă un rol crucial în menținerea stabilității ecosistemelor de pajiște, conform unui studiu publicat în revista Journal of Animal Ecology. O echipă internațională de cercetători de la Universitatea Națională Yokohama, Academia Chineză de Științe, Universitatea Orășenească din Tokyo și Universitatea din Mongolia Interioară a analizat date cumulate pe o perioadă de trei ani dintr-o pajiște semiaridă din Mongolia Interioară. Cercetarea arată că fluctuațiile temporale asincrone ale populațiilor de ierbivore tamponează dezechilibrele dintre comunitățile de plante și cele de prădători, asigurând stabilitatea la nivelul întregului lanț trofic.
- Populațiile de ierbivore acționează ca un tampon biologic între comunitățile de plante și cele de prădători.
- Asincronia speciilor — declinul unei specii compensat de creșterea alteia — este cel mai puternic predictor al stabilității.
- Cercetarea s-a bazat pe date adunate pe parcursul a trei ani și pe modele de ecuații structurale.
Ierbivorele funcționează ca un tampon biologic între plante și prădători
În mod tradițional, cercetările ecologice s-au concentrat pe câte un singur strat al rețelelor naturale — cum ar fi doar comunitățile de plante sau doar cele de animale. Totuși, ecosistemele reale sunt formate din mai multe niveluri trofice interconectate, în care plantele sunt consumate de ierbivore, iar acestea devin hrană pentru prădători.
Cel mai puternic și constant predictor al stabilității ecosistemului nu a fost dinamicile plantelor sau ale prădătorilor, ci faptul că diferite specii de ierbivore au fluctuat la momente diferite în timp.
Când o specie de ierbivore înregistra un declin, o altă specie putea să crească, creând o dinamică compensatorie în interiorul comunității. Fiind poziționate la nivelul intermediar al lanțului trofic, ierbivorele reglează cantitatea și tipul de vegetație consumată, asigurând totodată o furnizare constantă de resurse pentru prădători.
Cercetătorii au evaluat rețeaua trofică prin două metode complementare
Pentru a înțelege mai bine aceste mecanisme, echipa condusă de profesorul Takehiro Sasaki de la Universitatea Națională Yokohama a folosit modele de ecuații structurale și două abordări analitice: o metodă bazată pe medie și una bazată pe praguri multiple.
Metoda mediei evaluează stabilitatea medie la diferite niveluri trofice, însă poate masca dezechilibrele interioare, cum ar fi situațiile în care un nivel este extrem de stabil, iar altul foarte instabil. În schimb, abordarea prin praguri multiple evaluează măsura în care stabilitatea persistă uniform în întreaga rețea trofică.
Înțelegerii mecanismelor de stabilitate ajută la protejarea biodiversității
Multe politici de mediu se concentrează în principal pe protejarea masei vegetale sau a marilor prădători. Această cercetare arată că ignorarea nivelului intermediar al ierbivorelor poate afecta capacitatea de reziliență a întregului mediu natural.
Pe viitor, autorii studiului își propun să investigheze dacă aceste tipare se mențin și în ecosistemele forestiere, agricole sau în condiții de variabilitate climatică accentuată, pentru a stabili limitele în care capacitatea de tamponare a ierbivorelor rămâne eficientă.
Considerați că strategiile de conservare a naturii ar trebui să acorde o atenție sporită protejării diversității ierbivorelor? Vă invităm să vă exprimați părerea în secțiunea de comentarii.
